Energia comunitară – cheia acțiunii împotriva crizei climatice
Energia comunitară are un rol esențial în tranziția către un viitor 100% regenerabil și echitabil. Aceasta nu doar că implică activ cetățenii, dar stimulează economiile locale și reînvie spiritul comunitar. Inițiativele conduse de comunități oferă soluții concrete și sustenabile. Povești de succes în domeniul energiei comunitare se regăsesc în întreaga Europă. REScoop.eu își propune să le aducă în lumină pentru a accelera tranziția către un sistem energetic mai curat și mai democratic.
Un astfel de model este organizația Repowering London care luptă împotriva sărăciei energetice și construiește un viitor energetic local, curat și accesibil.

Comunitățile de energie răspund unei probleme în creștere
În 2023, aproximativ 1 din 10 europeni s-au confruntat cu dificultăți în a-și încălzi locuințele în mod corespunzător; o creștere de 54% față de 2021, cauzată în mare parte de criza prețurilor la energie apărută după invazia Ucrainei de către Rusia. Deși guvernele europene au cheltuit peste 650 de miliarde de euro în măsuri de sprijin. Începând cu septembrie 2021, milioane de gospodării continuă să se confrunte cu alegerea dureroasă între plata facturilor la energie și achiziționarea alimentelor sau medicamentelor de bază.
Sărăcia energetică – definită ca incapacitatea de a acoperi serviciile energetice esențiale precum încălzirea, iluminatul, mobilitatea sau alimentarea cu energie necesare unui trai decent – afectează multiple aspecte ale vieții: sănătatea fizică și mentală, integrarea socială, accesul la educație, muncă, recreere și relații personale.
Comunitățile de energie, prin abordarea lor democratică și legăturile strâns legate la nivel local, au un potențial unic de a combate sărăcia energetică, oferind sprijin real celor mai vulnerabili. Prin deținerea colectivă și gestionarea surselor regenerabile de energie, aceste inițiative consolidează reziliența comunitară și coeziunea socială.

Un model de sistem energetic echitabil
Repowering London este un exemplu concret de cum o comunitate poate combate sărăcia energetică. Această organizație non-profit sprijină unele dintre cele mai defavorizate comunități din Londra pentru a-și recăpăta controlul asupra producției și consumului de energie. Din 2013, organizația a instalat 840 kWp de panouri solare, a evitat emisii de 900 de tone de CO2 și a strâns peste 200.000 de lire sterline pentru proiecte comunitare locale.
Rachel Brain, manager în cadrul organizației Repowering London, explică:
„Proiectele noastre de energie comunitară sunt mici demonstrații ale modului în care ar putea arăta un sistem energetic echitabil. Ele oferă un exemplu de schimbare sistematică, arătând cum aceste cooperative locale pot furniza energie la prețuri mai accesibile, bazate pe principii de echitate și democrație – în contrast cu furnizorii tradiționali.”
În Marea Britanie, facturile la energie sunt în prezent cu 60% mai mari decât în iarna 2020-2021. Potrivit End Fuel Poverty Coalition, aproximativ 6 milioane de gospodării britanice trăiesc în sărăcie energetică. Un sondaj realizat în 2023 a arătat că 2 milioane de gospodării și-au întrerupt singure alimentarea cu energieș 19 milioane au mers la culcare mai devreme pentru a economisi curent și încălzire, iar 5,5 milioane au folosit cuptoarele electrice în locul sistemelor de încălzire centralizată.

North Kensington Community Energy. (c) Joel Burrows
Cooperative incluzive, pentru o energie mai accesibilă
Povestea Repowering London a început în 2011, când un grup de locuitori din Brixton, din sudul Londrei, au pus bazele unui sistem de producere a energiei deținut de comunitate. Astfel au luat naștere cooperativele Brixton Energy Solar 1, 2 și 3. Doi ani mai târziu, a fost înființată organizația pentru a răspunde cererii tot mai mari de proiecte similare.
Lucrând în parteneriat cu grupuri comunitare, asociații de chiriași, consilieri locali și autorități, Repowering London a sprijinit crearea a opt cooperativ. Acestea finanțează, instalează și administrează sisteme solare pe acoperișurile locuințelor sociale, școlilor și centrelor comunitare din Londra.
Oricine poate deveni membru al cooperativei cumpărând acțiuni și contribuind astfel la finanțarea proiectelor
Pentru a asigura incluziunea, vecinii pot deveni membri non-investitori pentru doar 1 liră sterlină, având aceleași drepturi de vot și de co-proprietate ca ceilalți. Fiecare persoană are un cuvânt egal de spus, indiferent de contribuția financiară.
Profiturile obținute din vânzarea energiei sunt reinvestite în comunitate în programe de formare pentru tineri, ateliere de consiliere energetică, inițiative de termoizolare sau renovare ecologică. Rachel subliniază că, deși sectorul energiei comunitare din Marea Britanie este în general omogen, aceste cooperative „au reușit să atragă oameni care nu fac parte din publicul tradițional al acestui tip de inițiativă.”

Implicarea celor mai afectați
Pentru a ajunge la cei mai vulnerabili, Repowering London colaborează cu grupuri locale precum bănci de alimente, cantine sociale și organizații de grădinărit urban. Recunoscând că persoanele aflate în dificultate tind adesea să se izoleze, organizația recrutează lideri comunitari care contribuie la dezvoltarea cooperativelor și se asigură că nevoile și dorințele locuitorilor sunt ascultate și înțelese.
Acești ambasadori, având cunoștințe locale și legături strânse cu comunitatea, pot construi relații de încredere și pot elimina barierele care îi țin pe mulți în izolare.

Competențe pentru un viitor verde și echitabil
Repowering London combate sărăcia energetică și prin programe de formare. Ei instruiesc lucrători din prima linie; persoane care interacționează direct cu cei afectați – pentru a putea recunoaște și aborda mai eficient problema.
De asemenea, prin două programe de training, oferă tinerilor competențe valoroase pentru viitorul lor în sectorul energiei verzi. Până în prezent, au fost formați 155 de tineri.
Organizația oferă și ateliere gratuite de consiliere energetică; ajutând participanții să își gestioneze mai bine consumul și să își cunoască drepturile.

Un ghid pentru alte comunități de energie
Rachel concluzionează:
„Acest proiect a fost extrem de valoros pentru noi. Ne-a oferit un spațiu de colaborare cu alte comunități de energie; unde am putut împărtăși modele de afaceri, experiențe și dovezi despre ceea ce funcționează în fiecare context. A fost inspirațional să vedem că facem parte dintr-o mișcare mult mai amplă.”
Acest articol este o traducere și adaptare a materialului publicat de REScoop.eu, disponibil la: https://www.rescoop.eu/news-and-events/stories/june-success-story-fighting-energy-poverty-while-empowering-londoners