Noutăți de la Cooperativa de Energie
2023 este aproape de final, o ocazie potrivită pentru analize, reflecții și rezumate. O parte dintre ele ți le prezentăm în ultimul newsletter al anului:
Pe data de 8 decembrie am organizat un eveniment dedicat comunităților și cooperativelor energetice din Europa și România la Impact Hub, în colaborare cu Greenpeace și European Climate Foundation. Am discutat despre sustenabilitatea economică a cooperativelor, bariere în dezvoltarea lor, metode de finanţare, descentralizare şi energie din surse regenerabile, posibilul rol al prosumatorilor și, nu în ultimul rând, despre rolul comunicatorilor în cadrul acestor dezbateri.
Tot pe data de 8 decembrie am participat la cel de-al doilea workshop pe tema comunităților de energie locale organizat la Tulcea. În cadrul workshop-ului, am discutat despre posibilitățile de finanțare pentru comunitățile de energie locale și despre tranziția pe care acestea o pot face către energia verde, având sprijinul municipalității. Workshop-ul a fost organizat în cadrul proiectului Life Loop în care suntem parteneri alături de REScoop.
În 12 decembrie am organizat o întâlnire online cu membrii Cooperativei noastre unde am prezentat bilanțul primelor 6 luni de activitate al noului Consiliu de Administrație și planurile pentru anul viitor. Înregistrarea întâlnirii o poți accesa folosind acest link.
Așa cum am primit sugestia și la întâlnirea online din 12 decembrie, am creat un link prin intermediul căruia îți poți exprima opinia sinceră despre interacțiunea cu noi. Link-ul poate fi accesat de aici.
Accesând link-ul de mai sus vei avea 2 opțiuni:
-
- Înregistrarea unui testimonial video.
-
- Scrierea unei recenzii.
Dacă alegi să înregistrezi un testimonial video, vei putea fie să apeși pe butonul „REC” și vei înregistra direct mesajul sau ai posibilitatea de a încărca un video deja existent folosind butonul de „Upload a prerecorded video” de mai jos. Vei avea și câteva întrebări menite să îți dea idei cu privire la ce poți menționa în acest testimonial. Videoclipul poate avea maxim 3 minute.
A doua opțiune este de a scrie o recenzie folosind butonul „Write a review”. Vei avea un chenar în care poți scrie opinia ta sinceră despre Cooperativă și vei putea oferi o notă serviciilor (de la 1 până la 5 stele). De asemenea, va trebui să completezi căsuța cu numele complet (dacă nu dorești ca numele tău complet să fie făcut public, te rugăm să completezi doar cu prenumele) și adresa de email (adresa de email nu o să fie făcută publică).
Înainte de a trimite, în ambele cazuri ți se va cere să îți dai acordul cu privire la folosirea datelor furnizate bifând căsuța „I agree to the terms and conditions”. După aceea dai clic pe „Send testimonial”, iar acesta va fi trimis către noi.
Îți prezentăm și câteva date sintetice despre activitatea companiei de furnizare:
-
- la sfârșitul lunii octombrie avem 321 clienți persoane fizice și 53 de clienți persoane juridice.
-
- în luna septembrie clienții noștri prosumatori au avut o producție de electricitate de 548 MWh, iar totalitatea clienților noștri a consumat 182 MWh.
-
- la finalul lunii noiembrie compania avea în conturi 1.330.622 lei în comparație cu sfârșitul lunii octombrie când suma totală era de 1.556.430 lei).
Îți reamintim că pe partea de consum oferim cel mai bun preț dintre cel reglementat de guvern pentru diverse categorii de consumatori și cel rezultat din piața PZU, așa că te invităm să consulți oferta noastră de furnizare și să devii consumator de energie 100% regenerabilă.
Îți mulțumim că ai fost alături de noi și în acest an! A fost o perioadă dificilă, cu multe provocări, totuși am reușit să ne atingem unele obiective pe care ni le-am propus: avem o nouă conducere a Cooperativei, am participat la o mulțime de evenimente și workshop-uri pe tema comunităților de energie regenerabilă, am devenit parteneri în proiectul LIFE-COMET și ne-am îndeplinit cu succes misiunile în proiectele ACCE, LIFE-LOOP și ECR.
Sperăm să ne revedem sănătoși și plini de energie în 2024! Sărbători cu energie bună și un an nou cu spor în toate!
Cu stimă,
Echipa Cooperativadeenergie.ro