Bine ai revenit în comunitatea care crede într-un viitor energetic mai verde și mai echitabil!
În acest newsletter, îți aducem cele mai recente noutăți despre proiectele noastre, soluții sustenabile și modalități prin care poți contribui activ la transformarea sistemului energetic. Împreună, putem face diferența – pas cu pas, alegere cu alegere.

✨ Un progres important în cadrul proiectului ACCE: am reușit să strângem suma necesară pentru instalarea panourilor fotovoltaice la Grădinița Nr. 3 din Tulcea, urmând ca în perioada ce vine acest proiect să fie implementat!
Prin acest proiect, ne-am propus cu ajutorul membrilor noștri să montăm un sistem de panouri solare de 20 kWp pe acoperișul grădiniței – un pas concret spre un viitor mai verde și condiții mai bune de învățare.
Mulțumim tuturor celor care nu au uitat de solidaritatea unei cooperative și ce diferență putem face prin puterea exemplului! Dorim să replicăm acestă schemă de finanțare și pentru o școală din Bistrița, asociația părinților urmând să finanțeze investiția pentru viitorul verde al copiilor lor.
💚 Cum poți ajuta?
✔️ Cumpără părți sociale suplimentare – fiecare contribuție e un pas spre un viitor sustenabil.
✔️ Distribuie acest mesaj și povestește despre proiect.
✔️ Fii ambasadorul acestui demers în comunitatea ta!
📌 Detalii pentru contribuție:
- Beneficiar: Cooperativadeenergie.ro SCERL
- IBAN: RO87 BACX 0000 0022 0857 4000
- Banca: Unicredit Bank
- Explicație: aport capital social
Orice membru poate solicita retragerea părților sociale, oricând, conform statutului.

Între 11-13 iunie, Cooperativa de Energie a participat la European Sustainable Energy Week 2025 (EUSEW 2025). În cadrul zilelor dedicate energiei durabile la EUSEW 2025, Cooperativa de Energie a fost prezentă activ pentru a reprezenta vocea comunităților de energie din România. Evenimentul a fost o oportunitate valoroasă pentru a sublinia importanța implicării directe a cetățenilor în tranziția energetică. 🤝 Prin participarea la paneluri și ateliere de lucru, Cooperativa și-a reafirmat misiunea: energie regenerabilă, deținută și controlată de comunități, pentru o tranziție echitabilă și sustenabilă.
Pe 13 iunie, cei doi reprezentanți CdE au participat la o sesiune de lucru în cadrul proiectului #LifeLoop. Prin prezența la acest atelier am consolidat rolul Cooperativei de Energie ca partener valoros și catalizator pentru proiecte comunitare inovatoare. A fost un prilej excelent pentru networking, schimb de experiență și extinderea colaborărilor peste hotare.
După ce ne-am întors de la Bruxelles, am continuat seria de ateliere #LifeLoop.
Pe 19.06, am fost prezenți la Ploiești, unde am susținut un atelier introductiv despre comunități de energie pentru 19 funcționari publici ai primăriei.

O zi mai târziu, pe 20.06.2025, am fost prezenți la Biblioteca Comunală Lopătari, unde am susținut un alt atelier #LifeLoop pentru funcționari publici și cetățeni pentru a descoperi împreună ce proiecte de energie comunitară se pot dezvolta la nivel local.


În cadrul atelierului participanții au descoperit: ce este o comunitate energetică și cum funcționează, modele de organizare și surse de finanțare, ce spune legislația și ce sprijin se poate accesa, cazuri practice, exercițiu aplicat, dar au și participat la o sesiune de întrebări și răspunsuri.

✨ Pe 18 iunie 2025, Cooperativa de Energie a organizat online prima sesiune de informare dedicată Mecanismului European de Finanțare a Comunităților de Energie (European Energy Communities Facility).
În cadrul acesteia, participanții au aflat cum pot accesa un grant nerambursabil în valoare de 45.000 EUR, destinat elaborării unui plan de afaceri pentru o comunitate de energie.
De asemenea, s-a discutat despre rolul Cooperativei de Energie în sprijinirea acestor comunități în România, elementele esențiale pe care trebuie să le conțină un plan de afaceri eligibil, precum și pașii concreți ai procesului de aplicare pentru finanțare. Evenimentul a reunit în jur de 60 de participanți dornici să afle mai multe despre oportunitățile de finanțare pentru comunitățile de energie.

📌 Cine poate aplica?
- Orice entitate constitutită juridic și în aliniament cu legislația română, care respectă definiția UE referitoare la comunități de energie și al cărei proiect va fi funcționa pe teritoriul României
- Entități care nu au mai beneficiat anterior de sprijin din partea acestui mecanism european și care își asumă angajamentul de a participa la sesiuni de formare, de a completa chestionarele de monitorizare, care sunt obligatorii.
🗓 Calendarul primului apel
- Deschidere apel: 3 iunie 2025
- Termen limită pentru aplicații: 30 septembrie 2025, ora 23:59
- Evaluare: octombrie–noiembrie 2025
- Rezultate finale: 22 decembrie 2025
- Semnarea contractelor: decembrie 2025 – ianuarie 2026
- Dezvoltarea planului de afaceri: din februarie 2026
- Implementare și monitorizare: începând cu iulie 2026
🧭 Cum aplici?
- Verifică eligibilitatea: https://bit.ly/4jUjQZv
- Ghid și suport: scrie la romania@energycommunitiesfacility.eu sau office@cooperativadeenergie.ro
Mulțumim că ne sunteți alături,
Echipa Cooperativa de Energie