Iarna aduce nu doar temperaturi mai scăzute, ci și noi evoluții importante în activitatea cooperativei noastre. Îți mulțumim că ești parte din comunitatea care construiește un viitor energetic mai curat și mai echitabil.
Pe 6 noiembrie 2025, România a adoptat cadrul legal care permite formarea comunităților de energie, clarificând definițiile, responsabilitățile și procedurile necesare pentru ca inițiativele locale să poată produce și partaja energie regenerabilă. Acesta este un mare pas către independența energetică locală a cetățenilor. Astfel, persoanele și autoritățile locale pot instala și gestiona surse de energie curată, păstrând beneficiile economice în comunitate. A fost un proces dificil, dar împreună cu parteneri locali am contribuit pentru ca acest model să devină realitate și în România.
La o zi distanță, publicarea OUG nr. 59/2025 în Monitorul Oficial nr. 1035/7.XI.2025 (link) a completat acest progres prin introducerea instrumentelor tehnice care fac legea aplicabilă în practică.
Pe scurt, legea și OUG 59/2025 aduc următoarele schimbări practice:
- creează cadrul de funcționare pentru comunitățile de energie și pentru partajarea energiei regenerabile produse în cadrul comunității;
- o comunitate de energie va avea un număr minim de cinci membri (care pot fi persoane fizice, ONG-uri, mici întreprinderi sau autorițăți locale) cu condiția să fie în raza aceluiași operator de distribuție.
- cere ANRE să creeze și să gestioneze Registrului Naţional al Comunităţilor de Energie – termen limită 31.12.2025.
- obligă ANRE ca până la 31.03.2026 să emită condițiile de utilizare a capacitatilor de stocare ale comunităților de energie în vederea furnizării de servicii către operatorului de distribuție;
- obligă ANRE ca până la 28.02.2026 sa emită metodologia de realizare a unei analize transparente a costurilor si beneficiilor surselor de energie distribuite în vederea determinării costurilor totale ale sistemului de distribuție aplicabile partajării energiei regenerabile in cadrul comunităților de energie.
Prin aceste măsuri, cadrul legislativ devine în sfârșit operațional, iar comunitățile de energie vor putea funcționa efectiv într-un sistem energetic modern, transparent și integrat la nivel european.

Pe 14 noiembrie am fost prezenți la Bacău unde am susținut un atelier prin proiectul #LifeComet. Au participat persoane de la primăria Bacăului și directori de școli. Li s-a făcut o introducere în conceptul comunităților de energie și s-a prezentat legea nou aprobată care reglementează înființarea comunităților de energie.
Pe 20 noiembrie am susținut un alt atelier în cadrul proiectului #LifeComet. Ne-am întâlnit cu funcționarii publici din comuna Sânpetru, a județului Brașov cărora le-am prezentat detalii despre comunitățile de energie.
Pe 18 noiembrie, comunitățile de energie au ajuns în sala „Căsuța solară” a Facultății de Design de Produs și Mediu, la Universitatea Transilvania din Brașov. În cadrul acestei întâlniri, am transformat un concept tehnic într-o discuție aplicată despre oraș și viitorul lui energetic. Camelia Sava, manager de proiect în cadrul Cooperativei de Energie, a vorbit despre modele existente în Europa și despre pașii concreți pentru abordarea unor astfel de inițiative. Iar printr-un exercițiu de tip „Treasure Hunt”, studenții au privit Brașovul din perspectivă energetică, identificând potențiali producători, consumatori și prosumatori.

Pe 24 noiembrie, am organizat pentru membrii comunității noastre un atelier online despre comunități de energie. Dna avocat Neașu Laura, membră a Coaliției Energie Comunitară, a prezentat detalii despre:
Noua legislație aprobată pentru comunități de energie, OUG nr. 59/2025
Ghidul Programului pentru Tranziție Justă
Acces la finanțare pentru proiecte locale
De asemenea, în cadrul atelierului, invitații noștri de la Orașe Energie în România (OER) au prezentat un program pe care îl administrează care oferă oportunitate de training și finanțare a proiectelor adresate mobilității sustenabile în cadrul comunităților.
Regimul Juridic al Comunităților de Energie potrivit OUG 59/2025 – Comunitati de energie

Dragi membrii, în toamna această am început și noi să culegem câteva roade după multă muncă. Septembrie a fost a cincea lună la rând când am avut profit operațional. Dar în luna septembrie am avut chiar mai mult decât profit operațional, am avut profit total de peste 5000 de lei. Nu e mult, dar ne îndreptăm în direcția bună. După multă vreme, ne zâmbește și nouă soarele.
O altă veste bună este că am semnat un contract să cumpărăm toată energia produsă de un parc fotovoltaic. Acest contract ne va permite să oferim prețuri competitive, ceea ce ne va ajuta să ne creștem portofoliul de clienți. După cum bine știți, creșterea portofoliului este cheia de a deveni profitabili.
Pentru a ne crește portofolioul pregătim o campanie de marketing. Deocamdată am creat document cu detaliile ofertei noastre pentru a fi distribuit. Dacă doriți, puteți să-l vedeți accesând acest link ofertă-2026. Dacă doriți, puteți distribui oferta noastră. Atât să aveți în vedere, este o ofertă pentru persoane juridice.
Nu în ultimul rând, dorim să mulțumim din suflet unor membrii inimoși care s-au implicat, cum au putut, în activitatea firmei de furnizare. Fie că ne-au devenit clienți, ne ajută să aducem clienți noi, fie că au asigurat finanțare pentru operații, sau ne-au devenit colaboratori, aportul lor la activitatea firmei de furnizare este foarte important. Asta ne crește speranțele că împreună cu membrii noștri vom reuși să readucem pe linia de plutire firma de furnizare. Membrii pe care dorim să-i menționăm luna asta sunt:
- Cremenescu Aurelian
- Ionescu Sebastian
- Hermannn Laszlo
- Hinescu Arcadia
- Lupușoară Adrian
- Neacșu Laura
- Sandu Damascus
- Șovăială Șerban
În încheiere, ca întotdeauna, facem apel la colaborarea voastră. Dacă aveți vreo sugestie, idee care poate ajuta firma de furnizare sau doriți să vă implicați oricum în activitatea noastră, suntem bucuroși să stăm de vorbă cu dvs.

*** SHARES+ ***
V-am vorbit în luna septembrie de startul proiectului Shares+, care își propune să sprijine entități locale în înființarea sau extinderea comunităților de energie, oferindu-le instrumentele necesare pentru a implica și motiva consumatorii – inclusiv pe cei care încă nu sunt familiarizați cu domeniul energiei sau cu conceptul de comunitate energetică. În fiecare țară parteneră, va exista o platforma unde toți cei interesați vor putea găsi resursele, cunoștințele și suportul necesar pentru a crea sau dezvolta o comunitate de energie. În acest moment, partenerii acestui proiect, printre care și noi, identifică organizațiile și rețelele interesate. Această analiză este necesară pentru a stabili cui ne adresăm prin activitățile de comunicare și diseminare și cum le putem adapta cât mai bine nevoilor lor.
*** LIFE COMET ***
În cadrul proiectului #LifeComet, pe lângă atelierele menționate anterior, a fost dezvoltat un toolkit. Acesta include resurse practice și ghiduri clare pentru îmbunătățirea cadrului juridic și strategic al comunităților de energie. Toolkit-ul poate fi consultat aici.
Cu recunoștință,
Echipa Cooperativei de Energie